Noul Fairy Extra+ elimină mai uşor grăsimile

Campania Fairy Extra plus de la Buzzstore a picat la țanc într-o perioadă în care am gătit foarte mult, având marinarul acasă, iar piciul începând grădinița, deci cu mai multă poftă de mâncare. Așa că am tot spălat vase…muuulte, zilnic!
Cred că în prima săptămână am gătit cel mai mult sau cel puțin așa mi se pare mie din consumul lui. Este posibil să fie vorba doar de oale mult mai murdare de grăsime, deoarece folosesc în sezonul rece pe lângă ulei de măsline și de floarea soarelui, multă untură de porc, crescut lent, la munte, cu hrană bio și mai ales cu zer, de la vecinele văcuțe. Automat vase pline de grăsime înseamnă ceva mai mult consum de apă și chiar detergent de vase, iar Fairy Extra Plus cu parfum de liliac a făcut față cu brio la: ciorbă de oase de porc afumate, sarmale, cartofi franțuzești cu carne de porc afumată, paste Bolognese sau ciorbiță de cocoș de țară, foarte gras de altfel. Tind să cred că de fapt mi-a plăcut parfumul de liliac și am vrut să miroasă bine în bucătărie.
Pentru că sunt 3 arome diferite, am decis să încerc să încerc câte o săptămână din fiecare sortiment. Și pentru că roșu am tot avut, adică cel de rodie, galben, adică lămâie, au tot avut în oferta lor cei de la Fairy, am zis să încerc prima oară parfumul florilor de liliac, cel mov.
Am continuat în săptămâna a doua cu cel de citric, ce, ca și cel de liliac a fost campion la curățat, spumat, clătit ușor vasele cu: supă de rață de țară cu găluști, frigănele, friptură de porc, în untură, pastramă de vită, tot în untură gătită,tocăniță de ciuperci.

În ultima săptămână a venit în sfârșit și rândul lui Fairy Extra plus cu miros de fructe de pădure, încercându-l pe aceste feluri de mâncare: ciorbiță de pui (de țară) a la grec, bulz reinventat și personalizat (aici am tot spus să vă dau această rețetă, sigur va veni un articol separate), clătite, chec de albușuri, salam de biscuiți, rețetă reinventată cu mult unt. Alături de “frații săi” a fost as în curățare.

Să nu vă imaginați că doar atât am gătit, am specificat doar felurile de mâncare ce lasă mai multă grăsime și murdăresc.Am mai gătit și spanac, salamul de biscuiți l-am făcut chiar în 2 rânduri, brânzoaice la cuptor, omlete, pizza, pizza la tigaie, shaowerna de pui, de casă,cartofi gratinati etc.
Eu oricum eram fan Fairy de an de zile, ocazional mai încercam alte mărci, dar mereu reveneam la “prima iubire”. Recomand din suflet, mâini ș vase, noua formulă Fairy Extra, cu preferatul meu, liliacul.Mereu și-a făcut treaba rapid, consum puțin de detergent și vase fără grăsime.

Splat adora dinții copiilor

Când se apropie momentul spălării dinților, că este dimineața sau seara, că e obosit sau odihnit, prichindelul meu de 3 ani este cel mai fericit. Îi sclipesc ochii când vede ce pastă de dinți îi pun pe periuță. Probabil și pentru că Splat a fost prima pastă folosită în viața lui, cea de bebeluș, ce venea cu degetar.

De la 1 an folosea singur periuța de dinți, așa că imediat ce am terminat tubul de Splat, am zis să încercăm și alte tipuri: bio, organice, fără fluor, parabeni, silicon, etc., cu gust de banana, căpșune, măr, piersică etc. și am cam uitat de Splat. Desigur și aceasta este fără, dar se spune că trebuie să le mai schimbi, să le alternezi. Nu că nu ar vrea același gust mereu, ar mai și mânca puțin.

Noroc cu noua campanie Buzzstore și Sensiblu, că ne-am reîndrăgostit. Veselie mare când a ajuns curierul cu coletul pentru testare.

# SPLAT KIDS 2-6 ANI PASTA DE DINTI 50 ML – ofera protectie eficienta impotriva cariilor si sprijina dezvoltarea dintilor

  • L-Arginina si gelul de Aloe Vera au efect anti inflamator si calmant asupra gingiilor.
  • Protectie totala impotriva cariilor cu ajutorul sistemului inovator patentat LUCATATOL
  • Hipoalergenic. Nu poate cauza probleme in caz de inghitire
  • Peste 99% ingrediente din natura. NU contine: menta, fluor, parabeni, SLS, produse petrochimice sau alergeni.

Știu că pare absurd, dar primele zile după ce am folosit pasta primită, ar fi cărat tubul peste tot cu el, chiar și la plajă în vacanță la bunici. Nu l-a mai luat, doar i-a creat scena perfectă acasă.

Până una alta, vă recomandăm nu numai pasta de dinți pentru copii (pe vârste diferite), dar și cea pentru adulți, având o gamă variată.

Ingrijire si rasfat cu noul Silan Soft&Oils

Chiar dacă avem o primăvară puțin cam ciudată, Paștele se apropie și astfel curățenia ce trebuie făcută înainte de aceasta, cât și faptul că facem rocada hainelor între colecțiile de toamnă-iarnă cu cele de primăvară-vară. În ajutor mi-a sărit noul balsam de rufe Silan Soft & Oils Gold pe care l-am avut spre testare în ultimele 2-3 săptămâni de la #BuzzStore cu #BuzzSilan

Ca de obicei pachetul primit cuprindea:

–          1 balsam de rufe Silan Soft&Oils Gold 1,5 l (spun ei pentru 50 de spălări)

–          10 mostre balsam de rufe, zic eu suficiente pentru a mulțumi majoritatea cunoștințelor

–          10 broșuri informative

–          1 cadou constând intr-un umeraș foarte drăguț din satin verde

–          1 ghid de buzz(er)

12919915_10153996015580928_8399983266501797126_n

Noua gamă Silan, inspirită din industria frumuseții oferă note unice îmbinate cu uleiuri prețioase, ce încântă simțurile și le învăluie cu un parfum seducător, deoarece a fost special creat pentru o oferi o îngrijire unică atât ție, cât și hainelor tale. Gama premium poate fi recunoscută după culorile auriu, albastru și violet.

Silan Soft & Oils Gold captivează printr-un parfum natural cu note florale în combinații prețioase – un parfum floral elegant cu note lemnoase, mosc și vanilie ce te invită să explorezi lumea captivantă a Silan Soft & Oils.

Silan Soft & Oils Blue îți delectează simțurile cu un parfum surprinzător de proaspăt, o efervescență de note predominant fructate de piersici, flori albe, trandafiri, echilibrate de note lemnoase și mosc care vor asigura un parfum seducător.

Silan Soft & Oils Violet surprinde prin parfumul fructat discret, cu mirosul catifelat al violetelor și alte note florale proaspete, energizat de parfumul piersicilor, cu note secundare de lemn, condimente și mosc care vor învălui hainele cu fiecare spălare.

Sincer nu mai încercasem de ceva vreme un alt balsam de rufe mai ales pentru că de câte ori schimbam produsul favorit, soțul meu făcea câte o dermatită ușoară, așa că mereu reveneam la același. Pentru că momentan nu este acasă, mi-am permis ca numai hainele mele să le răsfăț cu mirosul proaspăt și nou, cât și lenjeria, prosoapele sau perdelele. Până acum toată casa are o atmosfera relaxantă cu iz de primăvară și copaci înfloriți, după atâtea spălări. Singurul inconvenient să-i spunem este că se termină repede, pentru că deși am încercat să dozez cantitatea menționată mașina mea de spălat Whirpool de ultimă generație nu s-a acomodat și a dorit cantitatea specificată de ea. Atunci a avut efectul scontat, dar asta înseamnă că o sticlă de 1,5 l va ajunge pentru 20-25 de spălări. Prețul este unul convenabil undeva între 10 și 15 lei. Dar merită pentru că veți rămâne cu haine moi, parfumate și țesături îngrijite.

12924442_10154006010015928_1635627648633401699_n

În plus, Silan Soft&Oils are și alte întrebuințări, ce funcționează după ce le-am încercat normal și eu. Iată câteva trucuri:

1.      Dacă o cămașă spălată cu Silan e șifonată și nu ai timp să o calci, nu trebuie decât să dai cu foehnul peste ea ca acele cute inestetice să dispară. Nu uita să o pui mai întâi pe umeraș.

2.      Pensulele de machiaj trebuie și ele curățate, punem câteva picături în puțină apă și le lăsăm câteva minute, apoi le amestecăm puțin învârtindu-le. Le ștergem cu un prosop de hârtie și le uscați cu vârful în sus.

3.      Un borcan fără capac cu un șervețel îmbibat în balsamul Silan, pus printre rufe sau folosit ca odorizant de cameră va păstra mirosul hainelor parfumat.

4.      Puteți adaugă doză de balsam Silan în soluția pentru spălat podele sau covoare.

BuzzStore are mereu campanii interesante, unde ați putea să fiți selectionați, dar mai întăi trebuie să vă înscrieți accesând link-ul aici. Până atunci ce spuneți de Silan, cine îl folosește deja?

Experienta Life-flo de la Secom

A venit și vremea să aștern câteva cuvinte despre multele produse Life–flo testate de la Secom.

Pentru început trebuie să aflați faptul că Secom este o companie românească, lider de autoritate în soluții de medicină integrativă, care răspund nevoilor unui lifestyle sănătos al omului modern și promoter al frumuseții prin produse fito-dermatocosmetice, cu ingrediente naturale de înaltă calitate, întâlnite în cele mai diverse zone ale Terrei, de la apele cristaline ale  Antarcticii până în Noua Zeelandă.

Crema Triple Advantage este o cremă antirid ideală pentru îngrijirea și revitalizarea tenului matur, crescând fermitatea acesteia și reducând aspectul ridurilor și liniilor fine. Acidul alfa lipoic, împreună cu vitamina C contribuie la sinteza fibrelor decolagen și menține normalitatea pielii, totul fiind completat de DMAE (dimetilminoetanolul) substanța specifică epidermei. Nu conține parabeni și nu a fost testată pe animale!

Eu o folosesc dimineața ca bază de machiaj (dar se poate folosi și seara) și-mi oferă o senzație plăcută de prospețime, neîncărcând fața, deși inițial așa pare, după ce este absorbită complet și asta destul de repede, mă simt minunat. Are un miros firav, dar plăcut și lasă tenul luminos și hidratat. Iar după 3 săptămâni deja îl simt mai ferm.

Triple Advantage

 Triple Advantage

Crema Vitamina B12 este special concepută pentru tenul sensibil, ajutând la calmarea și la catifelarea pielii, menținând structura normală a epidermei și reducând deshidratarea acesteia, calmează iritația și redă confortul. Este o formulă fără parfum, iar flaconul prevăzut cu o pompă pentru dozare ușoară, face să fie și igienic.

Eu o folosesc seara, și chiar dacă are o culoare roșiatică, nu pătează nici fața, nici textilele. Având o compoziție gelatinoasă, poate părea puțin lipicioasă odată aplicată, dar se absoarbe destul de repede și rămâne o senzație foarte plăcută, iar pielea catifelată. Pot spune că este crema minune și deja preferata mea. Se poate folosi și aceasta ca bază de machiaj, dar eu o prefer noaptea, pentru a-și face magia.

B12

Ulei fracționat de cocos (obținut prin presare la rece și nu se solidifică) este o formulă special, prin care au fost înlăturați compușii cu potențial iritativ, păstrându-se proprietățile emoliente, rezultând un ulei destinat pielii sensibile, cu putere mare de hidratare și catifelare.

Are o scară largă de utilizări, astfel eu deja l-am încercat pe: corp, față, zona delicată a ochilor, păr, unghii și cuticule, în diverse măști sau simplu. Și am numai cuvinte de laudă. Este foarte bună o cură de câteva zile de regenerare a tenului, astfel înainte de culcare nu mai folosiți cremă ci doar uleiul de cocos pe tenul curățat și masând ușor pentru a intra în piele. Îl puteți folosi chiar și ca demachiant. Veți constata că pielea întinerește, devine luminoasă, elastică și hidratată.

Ulei de cocos

Serul/ulei pe bază de cătină este denumit și ginsengul românesc, ajutând la hrănirea și regenerarea tenului, în timpul nopții. Dar poate fi folosit și în măștile de păr sau pe unghii și cuticule. Singurul dezavantaj este că are culoarea galbenă-portocalie și trebuie curățat după folosire și mai ales să aveți grijă pentru că pătează textilele. Conține ulei pur de cătină albă, provenită din cultura organic și obținut prin presare la rece, fiind bogat in vitaminele A, B1, B2, C, E,  și P, dar și acizi grași si minerale. Acționează antioxidant, hidratant, revitalizant și regenerator, fiind minunat pentru un ten devitalizat. Este foarte eficient în vindecarea arsurilor solare, dermatitelor, cicatricilor și previne depigmentarea pielii.  Dozarea este foarte ușoara flaconul fiind prevăzut cu o pipetă, iar sincer cam 2 picături ajung pentru toată fața, chiar și zona ochilor pentru care este foarte indicat.

ser de catina

Untul de cacao pur (nerafinat, din sursă organică) contribuie la reducerea aspectului de coajă de portocale al pielii, ajutând la eliminarea surplusului de lichide, stimulând arderea grăsimilor (datorită conținutului de cafeină). Formula îmbogățită cu vitamina E are acțiune emolientă, antioxidantă, de netezire și fermitate.

Are un miros foarte plăcut și se poate aplica în forma solidă (prin masare se va lichefia) sau se poate încălzi la bain-marie devenind lichid mai ușor. După folosire pielea rămâne netedă, hidratată și după 2 saptămâni se pot vedea deja rezultate împotriva vergeturilor și a celulitei. De asemenea, hidratează foarte mult pielea mâinilor!

untul de cacao

Argila roșie marocană (pentru pielea sensibilă) este ideală pentru prepararea măștilor cu efect purificator și calmant. Extrasă din solul fertile al Munților Atlas din Maroc, fiind utilizată de peste 12 ani atât în Africa de Nord, cât și în Europa de Suds au Orientul Mijlociu în ritualurile de înfrumusețare și detoxifiere. Culoarea roșie este dată de hematitele acumulate natural de-a lungul timpului în sursele de argilă, mai conține și caolinit ce-i confer efectul calmant. Fiecare flacon conține aproximativ 42 de măsuri (include și recipientul pentru măsurare).

argila rosie

Masca de față: -1 măsură de argilă roșie

–          3 picături de ser de cătină

–          1 măsură de ulei de cocos

–          ½ linguriță de unt de cacao solid. Se amestecă, iar prin frecare untul de cacao se va înmuia. Crema obținută se aplică pe față și se spală cu apă călduță după 20 minute.

Într-adevăr produsele Life-flo de la Secom nu sunt tocmai ieftine, dar multe produse vin în cantități mari și se consumă greu, așa că merită toți banii.

Nu uitați că totul a pornit de la testarea de produse, iar dacă vă doriți să faceți acest lucru vă puteți înscrie aici. (#buzzsecom)

Sapunurile handmade cu sufletul

Acum 3 săptămâni primeam unul din cele mai frumoase cadouri ale primăverii, iar de atunci nu m-am mai săturat de ele. Le-am început pe toate, unele chiar deja sunt terminate. Vorbesc despre o minunăție de săpunuri home made, de o doamnă ce trăiește prin săpunurile ei. Alături de săpunuri am dorit și o cremă de gălbenele bio și home made, pentru că aceasta nu-mi lipsește niciodată din casă și doream de mult timp un ace să nu fie făcută pe bandă rulantă. În caz că nu știați crema de gălbenele poate fi folosită pentru aproape orice, are o scară largă de adaptabilitate: eu o folosesc momentan pe cicatricile de la operații, pe găurile ce au mai rămas de la unele injecții si chiar pentru mâinile aspre după ce merg la munte, unde frigul și vântul sunt inamicii numărul 1 al mâinilor chiar dacă port mânuși.

InstagramCapture_32a7e065-94ee-44e4-84d3-562862be46e7

Săpunurile alese sunt:

Rosalinda: lapte de capră, trandafiri și mosc alb, unturi si uleiuri vegetale saponificate de măsline, cocos, palmier, ricin, shea, cacao, pudră plante, ulei esențial. Fiind o fire mai boemă, de fiecare dată când îl folosesc mă văd pe holurile Palatului Versailles, la balurile vremurilor de aur.

Pruncuț delicat: iaurt de bivoliță, unt de cacao, shea, mango, cocos, palmier, ulei de măsline macerat cu flori de mușețel, ulei de ricin, struguri, porumb, cătină. Fără ulei esențial. Mai că mă vedeam deja în copilărie în copaia bunicii când se chinuia să ne spele pe toți nepoții (5 la număr) cât mai repede posibil, cu apă provenită de la zăpadă sau ploaie.

Gălbenele și cătină: lapte de capră, macerat uleios concentrate de gălbenele în ulei de măsline, unt de cocos, cacao, palmier, mango, shea, ulei de ricin, struguri, cătină, ulei esențial.

Anticelulitic cu cafea: infuzie concentrată de cafea, unt de cacao, măsline, cocos, palmier, ricin, pudră de cafea proaspăt măcinată, ulei esențial de cuișoare și rozmarin. Un săpun anticelulitic, exfoliant, cafeaua curăță epiderma, cofeina stimulând producerea de noi celsule, tonifică și îmbunătățește aspectul pielii. Nu este indicat în sarcină, alăptare, copiilor și persoanelor alergice/sensibile.

Nostalgie: ulei de măsline, cocos, palmier, ricin, cacao, macerat de alkanet (planta, pentru culoarea mov), ulei de cătină, pudră chlorella, ulei esențial de lavandă, cedru, patchouli. Senzația este așa cum îi spune numele, o nostalgie dulce după ceva plăcut.

Lăcrămioare: unturi si uleiuri vegetale saponificate de măsline, cocos, palmier, ricin, shea, cacao, pudră plante, ulei esențial.

Am primit și un bonus…un săpunel cu mult lapte de capră.

12495263_903968876367555_7093847455725286156_n

Motto-ul creatoarei Amely spune totul: “Tămăduie trupul, atinge sufletul!”, aceste săpunuri sunt făcute cu mult suflet și îndemânare, iar permanent apar noi minunății pe care le vrei acasă să te răsfeți cu ele. Este foarte talentată, iar prin fiecare săpun simți cum parcă îți împărtășește povestea creerii fiecărui săpun, ca un copilaș lăsat în lume să crească. Simți emoția fiecăruia, iar unele au chiar numele unor astfel de sentimente și nici că nu le-a surprins mai bine.

Totul este pe încercate, nici un săpun nu a scăpat de testare (ar fi fost urât din partea mea să aleg unul singur, când toate strigau – pick me!), iar 2 deja sunt terminate și suspin după ele, dar aștept cu mare drag să văd cu ce ne va mai încânta și vă spun că este mare bătaie pe ele, deoarece au fost câteva care mi-au fost furate de sub nas, exact la ultimele bucăți. Sunt foarte cremoase, hidratează pielea, rămâi cu senzația că plutești, iar de arome nici nu pot să descriu în cuvinte, dacă le încercați veți rămâne fermecați.

Am deja o listă cu cel puțin 5 tipuri diferite ce se vor comanda data viitoare. Sunt acolo pe lista de așteptare, toate noi, pentru că vreau să le încerc pe cât mai multe, aș vrea pe toate normal, dar gusturile mai diferă, la fel și mirosurile, iar pe unele nu apuc să le încerc pentru că se pretează ca și cadouri superbe cu diverse ocazii.

Le găsiți pe Amely S. și pe https://amaliasavin.wordpress.com/.

Martisorul Secom

Primăvara aceasta am primit un cadou de mărțișor foarte frumos de la #BuzzStore, pentru că exact pe 1 martie am fost anunțată că am fost selectată pentru o nouă campanie de testare de produse, de data aceasta fiind vorba de unele cât mai naturale și anume produsele din portofoliu #Secom și în special fito-dermatocosmeticele Life-flo (#lifeflo). Nu am așteptat prea mult și a doua zi m-am prezentat deja în magazinul din sectorul 6 de pe Bulevardul Iuliu Maniu, nr.59. Pentru că în magazine nu era nici un alt client am avut parte de toată atenția celor 2 consultante, reușind să-mi contureze un pachet personalizat după ce au aflat toate problemele de sănătate, nevoile mele în ceea ce privește îngrijirea personală și tipul de ten (normal spre sensibil). Atmosfera primitoare, chiar relaxantă, amabilitatea și profesionalismul personalului, designul modern din interior au fost un atu pentru care sigur mă voi întoarce, chiar dacă am achiziționat produse și în plus față de cele ce erau incluse în pachet, așa că pentru moment am stoc asigurat mult timp. Atitudinea pozitivă însoțită de un zâmbet contează foarte mult în relația cu clienții, așadar la capitolul customer service, cei de la Secom România au trecut cu brio.

Kitt-ul #BuzzSecom conține:

  • Un bol frumos handmade pentru a prepara măști și creme
  • 10 cataloage ce prezintă produsele fito-dermatocosmetice
  • 10 vouchere în valoare de 25 de lei fiecare pentru a fi împărțite. Câteva și-au găsit deja proprietarul, cine va mai fi norocos/norocoasă?
  • 1 ghid de Buzzer
  • Cel mai recent număr al revistei Perspective
  • 1 card de fidelitate (opțional)

Produsele recomandate și chiar păstrate au fost doar încercate pentru a vedea consistența și prima simțire la atingere, dar urmează să ne cunoaștem mult mai bine:

  • Triple Advantage Cream – cremă antiaging cu acțiune rapidă, ideală ca bază de machiaj dimineața.
  • Vitamin B-12 Cream – cremă cu efect calmant și regenerator, pentru pielea sensibilă, pentru noapte.
  • Coconut Fractioned Oil – ulei de cocos cu efect echilibrant, bine tolerat de pielea cu nevoi particulare, poate fi folosit în foarte multe combinații.
  • Sea Buckthorn Pure Special Oil – ser de noapte pe bază de cătină, cu effect intens regenerator.
  • Cocoa Pure Butter – unt de cacao hidratant (miroase demențial), redă fermitatea pielii și reduce depozitele lipidice subcutanate.
  • Red Moroccan Clay (sensitive skin) – argilă roșie marocană cu effect delicar de purificare, pentru piele sensibilă.

12800174_10153906470545928_4171607459334368802_n

Doar 3 dintre aceste produse au fost oferite gratuit spre testare, restul au fost achiziționate dacă tot mi se făcuse un pachet complet de îngrijire și mai ales că îmi doream de ceva vreme să schimb brandul cremelor de față, în mod special. Bonus la atâtea produse am primit și 2 pliculețe speciale pentru soț cu diverse suplimente alimentare.

Fito-dermatocosmeticele Life-Flo:

  • sunt naturale, originale
  • conțin ingredient inovatoare
  • se asimilează ușor
  • nu conțin parabeni, coloranți sau parfumuri artificial
  • respectă mediul înconjurător.

Secom deține pentru moment doar magazine în orașele: București, Brașov, Iași, Bacău și Ploiești. Dacă vă doriți unul din voucherele pe care le mai am și sunteți din aceste orașe vă aștept cu datele pentru a-l trimite prin Poșta Română, iar odată primit voucherul voi avea nevoie de o poză cu voi și el. Toate acestea se întâmplă pe email sau mesaje private pe pagina de Facebook. Voucherul este valabil până la 31 mai 2016.

Noi ne auzim pe viitor cu efectele produselor încercate.

De asemenea, dacă vă doriți să testați diverse produse vă puteți înscrie aici .

Batiste si Eu

Probabil ați auzit de șamponul uscat, adică un șampon ce-l poți folosi fără apă. Dacă nu, urmează să vă spun experiența mea cu Batiste, gama apărută și în România de ceva vreme. Mai întâi o scurtă incursiune în istoricul părului meu (blond):
-până acum 2 săptămâni a fost foarte lung, acum fiind undeva până la umeri
– se îngrașă foarte rar
– are firul fin și subțire, fără volum, dar rezistent, n-a fost vopsit niciodată, întreținut permanent cu tratamente naturiste sau măști din comerț, iar în ultima perioadă cu fiolele Gerovital Ana Aslan.
Toată vara trecută fiind mai mult pe fugă la plajă, în serii de câte 3-4 zile o dată la 2-3 săptămâni, aveam o problem cu părul, pentru că sarea și nisipul îl îngrașă, și mă gândeam dacă există o soluție să nu-l mai spăl atât de des (după fiecare baie în mare). Deși o prietenă mi-a recomandat șamponul uscat de la Kallos nu l-am încercat. A trecut sezonul, iar în noiembrie a devenit o urgență găsirea acestuia. Cum cei de la Kallos nu-l mai aduseseră de ceva vreme, am încercat la Sensiblu, unde am achiziționat variant Fruity din 4-5 tipuri ce erau în farmacie. Dar nu am apucat să-l folosesc deoarece eram pe fugă din Constanța în București și l-am uitat în Constanța. Până să fiu aleasă în Campania de testare a șamponului uscat Batiste, avusesem o perioadă în care am avut probleme de sănătate (o intervenție chirurgicală, urmată de o anemie puternică și cel mai greu o pneumonie la fel de puternică), ceea ce a însemnat că apa îmi cam era dușman, deși este cel mai mare prieten al meu (fiind născută la malul mării). De aici și urgența găsirii unui șampon uscat, noroc cu Batiste, testarea a apărut la momentul potrivit. Eu am putut să mai “fentez” părul și l-am ajutat să se mențină proaspăt o perioadă cu șamponul uscat cu miros de cireșe, deoarece cel XXL volume având puțin fixativ ar fi însemnat a doua zi o spălare a părului, în schimb cu cel “cherry” puteam să mint părul încă 2-3 zile. Acesta era mereu revitalizat, strălucea și era ușor de aranjat.

996744_10153785235470928_1770085731076340313_n
Nu implică efort deloc, doar desfaceți tubul și la rădăcina părului în 3-4 locuri da-ți câte un puf. Apoi masați energic și puteți coafa cum doriți. Aveți grijă dacă purtați haine închise la culoare, sprayul elimină și un praf alb ce se poate vedea. Se șterge ușor. Nu încărcați părul cu prea mult șampon uscat pentru că riscați să dăunați părului.
Șamponul uscat Batiste în diversele sale formule (veți descoperi o gamă foarte diversificată) este un adevărat prieten de nădejde și m-a cucerit de la început. Și nu numai pe mine, ci și pe toate prietenele ce au primit și ele câte o monstră.

InstagramCapture_72755e7a-1b7d-4658-bd54-4e52054f963a
Deși inițial a apărut în Marea Britanie și s-a vrut un produs pentru femeile de carieră cu un buget de la mediu spre superior, a ajuns să fie recunoscut la nivel internațional, iar prețul este unul la îndemână, în România găsindu-se în farmaciile Sensiblu la 20-30 lei. Vă aștept cu păreri în caz că v-am convins.
Nu cred că mai este nevoie să spun că îl recomand, acum normal depinde și de gustul fiecăruia, cert este că dacă vă doriți să testați diverse produse vă puteți înscrie aici.

Tehnologia Tellur

Au trecut 7 săptămâni, timp în care am avut spre testare 4 accesorii de la #TellurInternational despre care vă povestisem că le-am primit datorită #BuzzStore urmare unui chestionar. În cazul în care vă doriți să testați diverse produse vă puteți înscrie aici. Din păcate alegerea voastră în diverse campanii ține strict de firmele respective, având anumite condiții nespecificate de selecționare a “subiecților“. Așa am fost aleasă pentru un #buzztellur. Nu sunt disperată după tehnologii, adică viața mea nu se invârte în jurul ei, ci invers. Așa a fost și acum, dacă nu le aveam spre testare sincer nu mă gândeam să le achiziționez, dar acum la final constat că multe dintre acestea au fost și vor fi chiar folositoare și că mulți prieteni/rude vor primi (în caz că nu au primit deja de sărbători), cadouri de aniversări de la Tellur International. Acestea sunt genul de cadouri pe care nu și le-ar achiziționa singuri, pentru că nu li se par urgente, dar nici utilizabile precum să spunem o pereche de pijamale, așa că sunt numai bune de făcut cadou, în special bărbaților și să vedeți atunci ce fericiți vor fi, pentru că aceștia adoră gadget-urile. Nu spun că nouă, femeilor nu ne-ar plăcea astfel de cadouri, eu una tind mai mult spre a primi un masaj, o zi la SPA și alte astfel de lucruri, dar de exemplu selfie stick-ul este un must have pentru multe fashioniste, iar suportul de tablet ă poate devein nelipsit pentru multe mămici șoferițe. La fel ca și modulatorul FM. Camera auto poate doar pentru a dovedi că nu am condus atât de prost pe cât consideră majoritatea bărbaților. Și mai ales că suntem soții de marinari și îi avem plecați atât de mult, mai avem nevoie câteodataDar să le luăm pe rând la “puricat”:

Aici tocmai ce sosise coletul de la #TellurInternational prin #BuzzStore si am descoperit noile gadget-uri oferite spre testare. #BuzzTellur

Aici tocmai ce sosise coletul de la #TellurInternational prin #BuzzStore si am descoperit noile gadget-uri oferite spre testare. #BuzzTellur

 

Selfie stick Bluetooth (Tellur TL7-5W)

Este cum îi și spune denumirea un selfie stick ce oferă conectivitate prin Bluetooth, fiind foarte compact, ușor de folosit și ușor de transportat. Va fi dragoste la prima vedere pentru amatorii de selfie-uri și mai ales pentru cei care călătoresc mult și vor multe amintiri din vacanță. Din start pentru mine o mare fană a telefoanelor Nokia de la apariția acestora (am avut un singur Siemens undeva în 2002, sunt fană Samsung, dar pe domeniul tablete și televizoare), ce au sistemul de operare Windows, este un mare minus faptul că acesta este compatibil doar cu sistemele de operare Android și IOS. Se conectează pe modelele Lumia, dar nu declanșează pentru poză. Dar pentru a testa selfie stick-ul am avut noroc cu un Samsung împrumutat pentru o lună de zile pentru a mă putea juca.

Telefoanele ce pot fi conectate trebuie să aibă între 5,5 – 8,5 cm, dar lungimea brațului va fi între 23,50 – 100,50 cm. Pentru a funcționa se încarcă prin cablu USB timp de o oră, iar bateria rezistă 100 ore. Noroc cu bateriile externe, nu mai trebuie să am laptop-ul pe lângă. Iar butonul ON/OFF din capăt mai salvează clar ceva baterie.

Este foarte sigur, având un sistem de prindere antialunecare a telefonului, se conectează rapid prin Bluetooth, iar butonul de declanșare de pe mânerul telescopic face ca și un copil micuț să facă poze ușor (cum a fost nepoțelul nostru de nici un an și jumătate).

Modelul există in 4 culori: negru, mov, albastru și verde.

Preț: undeva la 50 lei (eu le-am văzut pe emag, în Auchan și Cora).

 

Camera video auto HD DVR

Poate captura imagini/clipuri la rezoluție HD, salvându-le pe cardul SD/MMC (maxim 32 GB), pe care trebuie să îl aveți voi, deoarece nu este inclus (decât dacă se specifică). Are inclus suportul de parbriz, încărcătorul auto (de altfel foarte lung), cablul USB și bateria reîncărcabilă (prin USB).

Mărimea display-ului de 2,5 inchi este numai bun pentru a nu te incomoda sau a-ți distrage atenția de la condus. Calitatea filmării este ok, nu te aștepta la filme de Hollywood, penru că deși are mai multe variante de rezoluție, mai poate lăsa de dorit, imaginea având câteodată o tentă roșiatică, iar filmarea în buclă, nu mai mult de 2 minute, face să se mai piardă din material. Odată conectată la priză, camera pornește și nu se va opri complet decât odată cu scoaterea cheii din contact. Foarte important este curățirea geamului pentru claritate. Formatul .avi folosește multă memorie. Cele 6 LED-uri pentru night vision nu ajută prea mult și normal dacă este beznă pe drum. Dacă lași doar pe baterie camera video va ține maxim 15 minute, cel mai bine este mereu la încărcat. Din păcate cu setarea datei încă am mici nelămuriri, pentru că nu am reușit să o setez. Cu toate acestea este un ajutor de nădejde de multe ori, nu numai privind securitatea din trafic, dar și pentru a imortaliza peisajele pe unde ne plimbăm.

Știu sigur că ați văzut măcar un filmuleț cu diverse incidente petrecute pe șoselele din Rusia, aici camera auto este obligatory, ceea ce ar putea devein și la noi la câte legi se promulgă în ultima perioadă.

Preț: undeva în jur de 100 lei.

Suportul de tabletă

Acesta este accesoriul ce nu ar trebui lipsi nimănui cu mașină. Se prinde ușor atât pe parbriz, cât și pe tetieră. Se instalează și dezinstalează la fel de ușor. Are dimensiune ajustabile putând acomoda tablet, ebook-uri, GPS-uri cu mărimi între 7 și 10 inchi. Noi preferăm GPS-ul pe telefon, dar tableta de 10 inchi este numai bună pentru pasagerii din spate ce pot viziona până și filme în timpul drumurilor lungi, nu mai spunem de copii cărora le poți capta atenția cu desene animate și vor sta liniștiți. În plus tableta va sta mai în siguranță, decăt în mână când riști să o scapi la o curbă și se poate strica. Am descoperit chiar că este util și în casă pentru că susține tableta în poziție dreaptă și pot urmări mai ușor anumite rețete de gătit.

Preț estimativ: 70 lei.

 

Modulatorul FM T844C

Ultimul testat (deși nu ordinea testării corespunde cu ordinea enumerării) a fost modulatorul FM și mai mult din cauză că deja dețineam altul de la altă firmă. Și cum acesta ne-a lăsat baltă la un drum lung, l-am înlocuit rapid cu cel de la Tellur. Este u;or de folosit, trebuie doar potrivită frecvența sistemului audio cu a sa, de preferat una unde nu există radio. Suportă stick USB sau SD card, include telecomandă (dar merge și telecomanda de la alte modulatoare FM, așa că mai mulți pasageri pot schimba când doresc melodia, format mp3 neapărat), are 4 modele de loop și 206 canale. Memorează ultima frecvență, volumul și ultima melodie. Se încarcă la bricheta mașinii. Pe ecranul LCD poți vedea melodia ce se aude și o poți modifica.

Preț estimativ: 35 lei.

La final mă pot declara mulțumită de aceste accesorii Tellur nu numai din punct de vedere tehnologic, cât mai ales datorită prețului, ce este pentru orice buzunar. Deja am văzut că dintre persoanele care le-au testat odată cu mine sau cărora le-am povestit și-au achiziționat măcar un selfie stick.

12279218_10153691792620928_2199324531791982611_n

Tellur-Footer-895x85-1

Testeaza

Ce înseamnă să nu ai acces la internet pentru o scurtă sau mai lungă perioadă, după ce termini lucrurile urgente te apuci de scris și-ți faci chiar și ˮtemeleˮ dinainte. Așa am fost eu zilele acestea când am reușit să mai scriu. De o lună de zile am spre testare 4 produse accesoriu #Tellur pentru care am fost aleasă dintr-un număr destul de mare ca participant la acestă campanie de testare. Campania se desfășoară datorită celor de la #BuzzSTORE.

Tellur mi-a pus la dispoziție:

  • Selfie stick Bluetooth
  • Suport tablet
  • Modulator FM T844C
  • Cameră video auto HD DVR

Acestea mi-au fost de multe ori de un real ajutor, chiar când aș fi spus că nu am nevoie de astfel de produse, curând feedback-ul acestora cred că vă v-a convinge. #buzztellur

wpIeri am aflat că am fost selectată pentru o nouă campanile de testare de produse, de această dată fiind vorba despre cea mai inovativă soluție de frumusețe pentru păr și anume șamponul uscat #Batiste, un produs sub formă de spray care ar trebui să reîmprospăteze și revitalizeze părul între 2 spălări, fără nici un strop de apă. Sunt sigură că ori ați auzit de șampoanele uscate, dacă nu deja le-ați și folosit. Eu le tot văzusem în farmaciile #SensiBlu, dar considerând că nu am nevoie normal că nu am achiziționat. Sunt foarte curioasă să văd ce va conține pachetul și astept să văd minunea pe care o poate face pentru părul meu având în vedere că am un păr mai dificil și se apropie și Revelionul. #buzzbatiste

Dacă doriți să participați la astfel de campanii de testare va trebui ca odată accesat linkul: http://buzzers.ro/invite/59bdc2721372bc18bb0be25ad6d7e864 să completați diverse chestionare și doar ulterior veți fi selecționat urmare criteriilor numai de ei știute. Succes!

Reginele zilelor noastre: sotiile de marinari

V-ați gândit vreodată de ce soțiilor de marinari li se spune regine? La fel ca și vaporului, de fapt navei, pentru a fi o ea. Soția de marinar nu este căsătorită cu un rege, ci cu un marinar, dar i se spune regină.

Iată de ce cred eu că li se spune astfel și cât de speciale sunt acestea.

O regină este o lady/doamnă curajoasă, plină de viață, inteligentă, elegantă, responsabilă, iubitoare, sensibilă, răbdătoare, descurcăreaă și lista poate continua.

Deși din punct de vedere politic monarhiile deabia dacă supraviețuiesc, reginele există din ce în ce mai multe. Vorbesc despre un anumit tip de femei ce întrunesc calitățile enumerate mai sus. Nu oricine poate fi soție de marinar, trebuie să deții calități speciale.

Rândurile acestea sunt pentru marinari, despre reginele lor, pentru a le arăta celor care nu realizează, sau a le aduce aminte celor care au uitat, cât de speciali trebuie să fie pentru a avea regine în viața lor. Cât de curajoase sunt femeilor de lângă ei prin suișurile și coborâșurile vieții, și cum luptă cu acestea pentru dragostea marinarilor lor.

De ce să vorbim numai de vitejia marinarilor?

Dacă stăm să ne gândim soțiile lor sunt mult mai curajoase. Vă întreb pe voi, marinarii noștri, dacă noi am fi trimise în locul vostru pe o mare învolburată, ați putea rezista în absența noastră și fără să vă îngrijorați? Puteți să simulați un zâmbet fiecăruia și să nu muriți în fiecare secundă fără noi? Ați putea să vă bucurați de ceea ce aveți acasă, lângă voi, restul familiei, întruniri, ședințe, diverse evenimente, când noi suntem acolo pe vas?

Cred că știm cu toții răspunsul: NU! deabia puteși să plecați de lângă noi. Doar imaginați-vă prin ce trecem noi (sensibile fiind se știe) când voi sunteți pe mare…și de aici deja se poate vedea de la început cât de speciale suntem. (aici fără falsă modestie 😀 )

SINGURĂTATEA

Perioadele când suntem despărțiți sunt ale naibii de grele. Voi acolo cu lunile, munciți pentru familie, dar sunteți instruiți și știți de la început când alegeți această meserie care sunt condițiile (sau cel puțin așa ar trebui) și vă obișnuiți. Dar pentru noi nu este o opțiune, ci suntem obligate din start să ne “aclimatizăm” statutului.

Știm și noi că sunteți bărbați puternici, tocmai de aceea din miliarde de oamen v-am ales pe voi. Și mai știm că, pentru a vă sta alături, și noi trebuie să fim puternice, dintre cele mai puternice. Vă ducem constant dorul și ne gândim permanent la momentul revederii.

Nu cred că îi place cuiva să stea mai mult singură, să doarmă singură, să se trezească dimineața într-un pat gol, să nu audă vocea persoanei iubite care-i spune “Bună dimineața, iubita mea!”, “Te iubesc!”, “Să ai o zi minunată!”, “Cum a fost astăzi?”, “Ieșim să ne plimbăm?” etc, dar aceasta ne este menirea, fiecare dintre noi am ales și am fost alese tocmai pentru că putem. Putem să fim în acest cuplu, în această familie!

Anonim: “Iubitul meu, te iubesc, poate crezi că suntem o familie unitară, dar este numai pe jumătate adevărat. Tu ești viața mea, iar când nu ești lângă mine, lumea mea este incompletă!”

Singuratate

SACRIFICII

Trăim într-o lume dificilă, soțiile de marinari facem sacrificii nenumărate, iar cel mai important este faptul că jumătate din viața noastră stăm despărțite de soți. Tocmai de aceea cred că soțiile de marinari sunt cu mult înaintea femeilor. Trebuie să trăim lipsindu-ne de unele nevoi, vise, dorințe și chiar sentimente pentru că voi nu sunteți lângă noi.

Anonim: “Așa că, atunci când ești acasă, încearcă să nu te mai cerți cu mine. Poate că îți par tăcută, dar în absența ta am murit în fiecare secundă.”

I-Need-A-Hug.-No-I-Need-Your-Hug

2 ROLURI

Pentru început va fi femeie și bărbat în casă, încercând să rezolve lucruri care nu țin de feminitate, iar cu timpul nu numai că va reuși să ia și din calitățile bărbatului, dar va deveni și mamă și tată pentru copii. De cele mai multe ori va fi foarte greu, poate va avea căderi sau nu. Dar va încerca mereu să se descurce și de cele mai multe ori va reuși cu brio.

Anonim: “Ar fi frumos ca din când în când să nu uiți că sunt femeie înainte de toate și am nevoie să fiu răsfățată, iar toate grijile și problemele să-mi fie luate de pe umeri!”

mom-carrying-baby-in-sling

IUBIRE/ ÎNȚELEGERE

Iubire poți vedea oriunde în jurul tău, dar să o primești de la persoana potrivită ține mai mult de soartă sau noroc. Chiar dacă suntem împreună, totuși suntem despărțiți, ei pe mare, noi pe țărm, deci fiecare singuri. Te-ai obișnuit cu prezența persoanei iubite și apoi pleacă cu lunile, îți vine greu să te adaptezi. Lipsa lor este resimțită permanent. În lipsa lor, noi încercăm să le facem simțită prezența ori de câte ori este nevoie.

Anonim: “Respect-o, încurajeaz-o și mulțumește-i pentru această înțelegere!”

I choose you

TOATĂ VIAȚA

Cere-i cuiva 5 minute din viața lui și te vor taxa. Cere-i unei femei să-ți dea viața ei, știind că jumătate din aceasta o va petrece singură…răspunsul categoric va fi NU!

Poate acum veți înțelege dacă o femeie a acceptat să vă fie soție, de fapt a acceptat să-și petreacă jumătate din viață fără voi. Atunci când ne căsătorim cu un marinar normal este din iubire (aici vorbesc strict de familiile create din iubire, nu din interes…), ne înarmăm cu răbdare și putere emoțională. Nu este ușor să stăm singure, deși suntem căsătorite. Dar suntem curajoase, eu aș spune chiar că suntem sprijinul vostru. Încercăm să nu vă dezamăgim și să fim puternice în toate piedicile vieții…pentru că voi sunteți viața noastră.

Anonim: “Ea îți oferă viața ei, tu îi oferi dragostea ta!”

loving a sailor